Știți, oamenii nu mai au acest sentiment și dorință de auto-cunoaștere. De ce oare? Sunt ocupați mai tot timpul - adică aproape 24 de ore - cu activități exterioare.
Mă tot gândesc la acest subiect de ceva vreme. De foarte curând am venit dintr-o călătorie cu cineva drag inimii mele, in care am străbătut aproape 18.000 km prin această țară numita România. Știți ceva? Am descoperit că avem o țară ATÂT DE MINUNATĂ ȘI FRUMOASĂ !
Această distanță s-a desfășurat prin toate zonele din țară: Ardeal, Banat, Bucovina, Moldova, Maramureș, Dobrogea. Voi pleca de la o discuție pe care am avut-o cu o persoană din Sibiu. Omul intreba: "De ce cel care locuiște în București are impresia că el este mai cu moț decât oricare altul din această țară?" Știți ce am descoperit în acest periplu prin țară? Că fiecare, acolo unde trăiește, că este oltean, bănățean, dobrogean, etc., fiecare are aceleași purtări, talente, fițe și, mai ales, convingerea de a fi "peste" ceilalti. Diferentele apar doar în vorbire și de zonă.
Am remarcat că oamenii nu mai au simțul umorului. Din fire sunt glumeț, iubesc glumele. E o formă subtilă de a interacționa cu celălalt. Numai că celălalt te privește uimit și adeseori iritat.
De ce scriu toate acestea?
Suntem 19 milioane de străini în acest loc frumos de lume și nu avem puterea să ne bucurăm de toate.
Mă intreb ce se întâmplă.... Se pare că e greu să se depășească niște praguri, care - ele - până la urmă sunt atât de firești. Vedeți voi, oamenii buni, din acest motiv m-am așezat acum șă aștern aceste gânduri, care sunt de fapt rezultatul a foarte multe ore de privit omul, vorbit cu el, ascultat.
Suntem semeni, vorbim aceiași limbă, trăim în aceeași țară . Si comportarea este uimitoare chiar rămâi fără grai și te minunezi.
Oamenii buni, ce se petrece??
Haideti să vorbim.
