Partea întunecată a minții

Ce mai faceți? Haideți să mai povestim.

În 1996 am plecat din București spre mânăstirea Neamț. Dimineață când am ajuns, nu știu de ce,  probabil oboseala adunata in ore de mers cu trenul, am încurcat autobuzul. L-am luat pe cel cu destinația Sihăstria. Tot mânăstire. Cobor, privesc și mă întreb în gând: oare unde sunt?

În mai puțin de un minut am fost cuprins de o liniște, îmbrățișat de o pace inexplicabilă.

Cu aparatul foto în mână,trec “granița”din lumea noastră în viața monahală. Ciudat. Am un sentiment straniu. Parcă revin într-un loc cunoscut inimii mele. Am zăbovit aici vreme de trei ceasuri. Nu mă lasa inima să plec.

Trebuia să ajung la Neamț. Cum credeți că eram? Schimbat. Alte gânduri, alte sentimente. Toate mizeriile pe care le aveam adunate în sertarașe, acum erau golite .

Plec unde trebuia să ajung, dar pe jos .Si e ceva distanță.

ERAM EU, UN PÂRÂU, MUNTE ȘI BRAZI.

Un sentiment de plenitudine, un lucru pe care ar trebuie fiecare să-l facă ,măcar o dată pe an.

DAR SINGUR.

Eram eu și cu mine.

Pe distanță mai sunt lăcașe monahale. Sihla, Vovidenia . 7 zile am trăit aici cu munți, brazi, cu potecile , cu gîndurile. Mă gîndeam cum se face că  omul acolo, în familie , colegi, prieteni, în viața de zi cu zi, habar nu are câte sentimente de frustrare, ură, dispreț, ranchiună, răzbunare, răutate, fățărnicie, înclinări către partea întunecată a minții poate să aibă, să adune în el?  Mă gândesc câți dintre noi ne prezentăm curați, cinstiți, nevinovați, sinceri, etc.  dar de fapt suntem opusul tuturor acestora. Adică prefăcuți, forțați, lași . Cum se face de am permis să ajungem aici ?

Știți ceva?

Este atât de ușor să te pierzi în toate aceste mizerii. Hai să renunțăm la aceste gânduri de ură și răutate .E ușor. Încercați.

Si… haideți să vorbim!