Haos

În ultimul timp, parcă totul în jurul nostru este cuprins de haos. Oamenii sunt parcă din ce în ce mai răi, mai încrâncenați, viața se derulează mai în viteză și e mai plină de greutăți, totul e tulbure, violență, nepăsare, incompetență, depresii, imigranți, amenințări cu războiul,  penali peste tot și campanii electorale din ce în ce mai murdare.

Vremea ne ia mai mereu prin surprindere, nu mai știm nici când să recoltam, nici ce culegem, nici  când să ne planificăm vacanța, nici când și cum să ne păzim.

Totul în jurul nostru pare să se schimbe.

În rău.

Chiar și valorile noastre, visurile noastre, căutarile noastre … Totul.

Și, normal, vine întrebarea: ce se întâmplă? Dincolo de teoriile apocaliptice, totuși, ce se întâmplă?

În paralel cu toate acestea, vedem și o accelerare a ritmului descoperirilor și inovațiilor în toate domeniile. Nu e zi să nu aflăm despre o descoperire care poate schimba fundamental un domeniu și chiar felul în care gândeau oamenii despre acel domeniu până acum

Trăim într-o lume a extremelor. Parcă totul se accelerează, ca în vortexul unei pâlnii. Unde duc toate acestea?

Și singurul răspuns pe care îl văd la această întrebare este: SCHIMBARE.

Paradoxal, haosul (pe care suntem obișnuiți a-l percepe ca negativ) este energia creatoare, cea care zguduie din temelii pentru a rearanja.

Voi ce credeți?

Haideți să vorbim

Când știi că ai întâlnit omul potrivit?

Dincolo de tiparele pe care le adorăm, cu fluturi în stomac sau tresărit inima în piept, căldură pe mai știu eu unde... cum știi că ai întalnit omul potrivit? Trebuie să fie dragoste la prima vedere? Un imbold? Poate apărea pe parcurs, pe tăcute?

Sunt pe lumea asta oameni cu ale căror drumuri ne intersectam incredibil de des. Trecem unul pe lângă altul și nu ne observăm măcar. Ani, zeci de ani. Și vine un moment când, în cu totul alt mod, ne ieșim în cale unul altuia. La momentul potrivit. Și atunci ne VEDEM (vă amintiți „I see you”, din Avatar?). Ne vedem unul pe altul până în adâncuri.

Urmează emoția începutului, tresăltarea, pasiunea, îndrăgosteala, dorul.... Dar știm toți că așa încep poveștile. Ce le face să continue și să fie fără sfârșit?

Descoperirea, zi de zi, a celui de alături de multe ori demolează visele și toate calitățile magice cu care ne-a plăcut să-l împodobim. Uneori descoperim că broscoiul e doar... broscoi, nu se transformă în prințul visat.

Și atunci? Cum știm care e omul potrivit?

            Și va spun acum părerea mea. Experiența mea.

Când simți în prezența lui liniște adâncă în suflet, când simți o mai bună conectare cu tine îinsuți, când simți că îți cunoaște fiecare gând, că-l rostește înainte ca tu să fii apucat să deschizi gura, când te sună când tocmai te gândeai la el, când te scutură dar te și susține, îți deschide drumuri sau îți atinge punctele blocate, când poți să-ți pui capul în poala lui și să plângi ca un copil mic pentru că te alină și te înțelege și, totodată, să râdeți, să alergați, să vă îmbrățișați și să vă țineți de mână mereu, să știți că ÎIMPREUNĂ cerul, marea și universul tot sunt ale voastre, când puteți fi atât de copii împreună cum nu ați fost nici când erati mici, când nu mai ai nevoie de măști și de platoșe, când te relaxezi și înveți să permiți totul, să curgi, să plutești și să zbori în același timp... atunci, pur și simplu știi.

Pentru ca atunci totul este pur. Și simplu.

Ego-ul spiritual

Observ printre oamenii care au trăit experiențe spirituale autentice o tendință de a se pune deasupra celolalți, indiferent de experiențele spirituale ale acestora. Un fel de competiție, de comparație (și vorbeam doar zilele trecute despre ascest subiect). Și m-am întrebat de multe ori de unde vine asta. Ego-ul spiritual...

 Mi-am spus că e frustrant să ai experiențe transcedentale, percepții, viziuni și apoi să revii în realitatea densă cu toate problemele ei: facturi, sănătate, relații, copii, etc. Că e foarte greu, psihic și emoțional, să găsești echilibrul între cele doua stări, câteodată extreme: uman și divin.

DAR

Cei care au căutari, experiențe, percepții, care ȘTIU ca toți suntem suflete venite pe acest pământ pentru a experimenta viața în densitate și uitare, de ce tocmai ei uită că suntem toți la fel? Că nu există nici o comparație și nici o competiție pe drumul evoluției, că fiecare este exact acolo unde trebuie să fie? De ce simt nevoia să impună adevărul LOR - care, oricum, e momentan și personal – celorlalți? De ce uită că uman și divin sunt în acest joc pentru a deveni un tot, și că toate experiențele lor către asta trebuie să ducă, să șteargă iluzia separării?

Eu cred că echilibrul este semnul înțelegerii experiențelor avute pe calea evoluției. Acceptarea. Compasiunea.

Voi ce credeți?

Haideți să vorbim.

dD

Tot relații

De ce suportă  o femeie la nesfârșit măgăriile unui soț abuzator (fizic, verbal, psihic, emoțional)?

Un tată violent distruge pacea casei și fură copilăria copiilor.

Iar femeii îi distruge feminitatea, darul cel mai de preț al unicității ei creatoare.

Tensiunile și imperfecțiunile dintre el și ea nasc frustrări și rupturi sufletești majore.

Femeia dă mult curaj bărbatului trecându-i cu vederea multe din purtarea, din ”baletul” pe care acesta îl desfășoară în scena familiei. Femeia depășește cu mult bărbatul în activitățile pe care aceștia le au, atât împreună cât și separat.

El, bărbatul, nu știe să creeze acea iubire prin decență și respect față de ea, femeia. El își forțează cu mult norocul față de ea, și tocmai această atitudine a lui naște răni adînci, neștiute de el niciodată.

Deci, bărbate, ai grijă de ea, femeia, fii cald, blând, tandru, petreceți mult timp de mână, împreună cu ea, femeia căreia îi spui “te iubesc”.

DOVEDEȘTE-I ACESTĂ IUBIRE PRIN ATITUDINE

Si, dacă vreți, haideți să vorbim…

Material. Imagine. Comparatie si competitie.

Mereu vorbim – indiferent de nivelul nostru social, de probleme sau de lipsa lor -  despre abundenta, despre posesiunile materiale, despre fala de a avea ceva mai frumos sau mai valoros decat ceilalti (haine, genti, gadget-uri, casa, masina, vacante, orice). Suntem atat de prinsi in material! In comparatie. Si in imagine… Totul pentru noi este imagine. Cum arat, ce imagine transmit, ce cred ceilalti despre mine. Atat de mult, incat ne cream masti si uitam pana si noi ce se ascunde sub ele. Si culmea este ca nici macar nu vedem ca suntem asa.

Daca v-as intreba, pe oricare, ce parere aveti despre acest subiect, ati spune “da, oamenii au devenit foarte egoisti, foarte rai, umbla toti dupa bani, doar trente / masini au in cap, etc, etc”. Si da, asa pare sa fie. Intrebarea este: oare noi suntem altfel? De ce ii vedem pe ceilalti si pe noi nu? De ce ii judecam pe ceilalti, cand ei sunt oglinda noastra, de fapt? Cu ce suntem mai buni?

Vreti o lume mai buna? Faceti voi o schimbare. Fiti ceea ce vreti sa vedeti in jur. Fiti perseverenti in asta. Si veti vedea, incet-incet, schimbarea propaganda-se in jurul vostru. Poate veti pierde din prietenii care nu vor intelege ce v-a apucat. Dar veti avea satisfactia de a avea langa voi oameni cu aceleasi principii, viziuni, veti avea satisfactia de a fi un model corect pentru copiii vostri si pentru ceilalti.

Lasati comparatia. Fiecare are calitatile lui, fiecare are ceva bun ce merita scos la lumina. FIECARE. Comparam mere cu pere, dupa tipare inventate de o societate pe care, culmea, noi o socotim putreda si totusi ne agatam de tiparele ei.

Lasati competitia. E cel mai distructiv lucru de pe lumea asta, lucru pe care il invatam – si il invata acum copiii nostri – inca din primele zile de scoala. Pentru ca e prost inteleasa si aplicata. Pentru ca nu te face mai bun ci doar sa-ti doresti sa fii mai frumos, mai apreciat, mai instarit, mai laudat. Vedeti ca nu am spus “mai impacat”, “mai fericit”, “mai linistit” sau, macar, “mai sanatos”… Ego, incrancenare, ambitie prosteasca si trece viata fara a stii cat de mult poate ea sa-ti ofere.

Lasati iluzia ca banii va pot oferi orice, ca va rezolva toate problemele si ca pentru asta trebuie sa alergati dupa ei, sa-i invidiati pe cei care ii au (si care ii folosesc de cele mai multe ori fara urma de cumpatare, in dorinta de a-si etala succesul). Va ofera doar MATERIAL. Si restul?

Acesta este mesajul. RESTUL. Ce mai avem, ce mai reprezentam NOI, dincolo de material.. unde este? Si ce facem pentru el?

Haideti sa vorbim!

dD

Evoluție. Involuție

Suntem înconjurați la fiecare pas, colț, de tehnologie. Televizor, laptop / computer,  tabletă, super-smartphone, gadget-uri de fel și chip,  mașini full-option din ce în ce mai performante, GPS. Acasă, la serviciu, pe stradă, la restaurant, în parc, oriunde. Mă gândesc dacă toate acestea ne-au separat cumva de noi. De lumea noastră, a fiecaruia. (Mai există oare “lumea noastră”, mai știm oare cum era?) Dacă ne ajută într-un fel sau altul sufletește, pentru că acolo se cedează, acolo se cade. Toată această tehnologie care ne înconjoară – și nu neg aici nicicum avantajele uriașe ale evoluției tehnologice în toate aspectele vieții de zi cu zi - ne distrage de la NOI, de la a mai știi măcar ca există ceva ÎNĂUNTRU, ne ține concentrați pe exterior, ne dezumanizează. Da să știți. Văd tot mai des, tot mai clar, tot mai multe suflete goale, rătăcite, singure. Și asta din ce motiv? Dorința de a evolua, dar doar din prisma egoului. Iar această evoluție merge mână-n mână cu involuția. Evoluăm tehnologic, involuăm spiritual. Putem simți toate acestea doar oprindu-ne din acest “maraton” impus din mii de motive. Haideți să nu permitem, haideți să avem grijă de sufletele noastre. Și stiți de ce? ÎNTR-O CLIPĂ ÎL PUTEM PIERDE. ȘI NU ȘTIM CÂND. Noi trebuie să rămânem treji, curați, cu mintea limpede si conștiința împăcată.

Haideți să vorbim.